Păţanii şi istorioare cu strigoi

AVERTISMENT: A nu se spune copiilor la culcare. Atunci cînd vor crește se vor transforma în strigoi-etnologi.

„Strigoii, cînd era dămult, venea şi trăgea ca să omoare pe cineva, pe cine iubea mai mult. A fost un cumnat al meu. Ş-a fost strigoi. Şi cînd a venit de-a venit, a avut copii. Şi i-a căşunat pe fie-sa a mare. Şi făcea fata: «Mamă, ete tata-n căciulă; mamă, ete tata. » Şi-a venit socru-so, s-a dus şi l-a dăzgropat şi i-a băgat suliţa-n burtă şi n-a mai venit la fată. ” (S.C.)

„Cumnată-mea dă dă la vale, soacră-sa a cazut în fîntînă, strigoaică. A băgat-o necuratu’. Care e strigoi, îl bagă necuratu’, necuratu’ îl bagă. Îl poartă, că are necuratu’ pe el. Şi a băgat-o-n fîntînă. A scos-o. Peste trei – patru zile a venit şi rîcîia căpisterea-n casă. Şi el cu nevasta sta aşa şi le era frică. Mîine sară a venit la geam ş-a ciocănit. Şi bărbatu’ cumnată-mii a luat sama la geam. Şi pă geam era suită o pisică mare. Şi cînd a dat aşa, a pierit. Şi în zîua astalantă s-a dus şi l-a străpuns şi l-a găsit întors pă coaste. Strigoi! Şi l-a străpuns în groapă, da cu ăsta, cumnatu-meu, cînd s-a dus, i-a tăiat din inimă şi i-a adus de i-a mîncat fata. Strigoi! Aşa e, ce-ţi spui eu. Dă dămult aşa era, strigoi...
La geam cînd a venit, era suit pe geam. Cînd venea, spunea Leana, a luat cuţîtu’ sara, că cică dacă ai cuţîtu’, nu mai intră-n cameră. Ş-a luat cuţîtu’. Şî rîcîia căpisterea, zdroncănea. Şi n-a mai putut să rabde. Ş-a luat ta-su şi s-a dus ş-a dăzgropat şi l-a străpuns pă el. Da’ de la ei n-a luat nimic. Aşa e. Nu mint. Nu mint.” (S.C.)

„A murit bărbatu-meu de zece ani. A făcut zece ani pe-ntîi decembrie. Tu ştii ce face?... Am trăit cu el bine, bine. «Auzi, mă? Io dacă mor ’naintea ta mai viu şi eu pe la tine să stăm de vorbă». Ş-acuma trebuie să-i dăm şi lui de pomană, mîncare, mîncare, ş-ăştea. Cînd a venit la mine ete-aşa mi-a făcut [mă-mpinge de-un umăr]. «Îu, mă doare!» Eite-aşa. Spiritu’. Spiritu’. Vine spiritu’ la trei săptămîni la mine şi-i dau şi eu de pomană. Ete mîncare. «Mănîncă şi tu cu mine, mănîncă.» Vine bărbatu-meu la mine de zece ani de zile. Vine.
L-am visat. Ma duceam cu el la cîmp. Acu l-am visat odată, nu ştii tu, l-ale Cobzaru colo. Cîn’ m-am dus acolo, « Costino, mi-a spus oamenii, ete...». L-ale Cobzaru, oameni mulţi. Da eu ce m-am gîndit în inima mea?! «Aoleu, cîn’ m-oi duce la el, o să-l iau de gît, să-l pup, să vază oamenii că-l iubesc pe bărbatu-mieu.» Da’ nu să pupă morţii. Cîn’ m-am dus acolo, era oameni mulţi. El cîn’ m-a văzut, şi ochii la el: «A, ai scăpat! Bine-ai venit! Auzi, să mergi acasă. Ete Georgeta, să trimiţi pe cineva, să meargă acasă. Hai acasă!». « Eu nu merg, eu plec. » S-a făcut atîta-n faţa mea şi a pierit. Nu pot să-l uit. Vine spiritu’ la mine, spiritu’ lui. M-am sculat şi m-am închinat. M-am speriat din somn. Nu se vede nimic. C-a fost ea la tămîiat şi că n-am fost eu, s-o fi supărat.” (S.C.)

„Aşa, şi-a murit mă-sa şi pînă la şase săptămîni a venit ş-a luat-o şi pă fie-sa. Dup-aia, după ce-a murit fie-sa şi-a dat ăia sama că mă-sa a fost strigoaică. Şi s-a dus ş-a dăzgropat-o, aşa, şi a dat la ceilanţi, i-o dat d-acolo dă la ea, sînge, că cică era răsturnată-ntr-o parte” (D.F.)


„Ăia de sînt strigoi pufăne, sa ştii. Ţîu minte că da’ Marioara asta ale Bibu a fost strigoaică şi a adus un ţigan, i-a dat o juma dă ţuică, l-a-mbătat pă ţigan şi i-a... a străpuns-o. Acasă. După ce am spălat-o noi. Ştiau ei.” (D.F.)

„Spunea Marcela că Ionel murea. E nepot. Din toţi ce i-a fost lui mai drag, Ionel. Da. Bolnav, medicamente, nu se descurca nimica. Ce s-au gîndit ei, s-au sfătuit ei, cine le-a spus, că e strigoi. S-au dus şi l-au dăzgropat. Cînd l-au dăzgropat pă nea’ Nicolae, Ionel a fost în Caracăl, nu ştiu cu ce ocazie, nu mai ţîu minte. Şi-n timpul lu’ doişpe, cînd s-au dus ei dă l-au înţăpat, cică Ionel i-a venit aşa... Întîi un rău aşa, cum să spui... Ş-odată cică i s-a luminat capu’. Ş-a venit acas’ ş-ete Ionel trăieşte şî-n ziua dă astăzi. Dacă nu să duceau, Ionel era mort. Nu ştiu... Da ştii că spunea c-a fost în Caracăl şi că i-a venit aşa...
Şi dup-aia sara cînd a aflat, să-i mănînce p-ăștia. «D-apoi dă unde ştiţi voi că, zice, a fost strigoi şi dă ce să umblaţi acolo!?». Și s-a supărat tare mult. Da’ dacă murea Ionel nu era mai rău?! N-am dă ce să mă supăr. Îi bagă o suliţă, că el ş-aşa e mort, nu mai e ceva viu ca să-l doară. Şi ... da...” (D.P.

„A murit o cumnată d-a lu’ mama. Şasă săptămîni dă zile... Păi şi tata-mare tot d-aia a murit la şasă săptămîni.
Dacă ţi spun că mama şi cu da’ Ghina, dada era mai... da’ da’ Ghina, săraca, o durea pieptu’. Şi zicea că să puie cărămidă. Ş-a pus ea cărămidă dă şi-a ars cămaşa şi pielea, aşa. Era vînătă dă arsătură. Mama şi cu da’ Ghina s-au dus de-a binişor şi zăceau l-ale Dorina-n pat. N-au putut să să ducă după tata-mare la groapă. Şi cînd erau ei la biserică, dă mergea cu mortu’, ăia a auzit ş-a intrat, mi-s pare că Caie ăla era atunci, cu Mihai, el era care-nţăpa la toţi morţii. Şi a umblat ei la ea, că tot acolo au îngropat-o, şi pă el, şi i-a băgat suliţa în piept, acolo, în inimă, şi ’ceac-a facut: «Puf!» odată. E, mama şi cu da’ Ghina, cîn’ a auzît clopotu’, parc-au sîmţît o uşurinţă. Şi s-a sculat ea mama şi da’ Ghina... Ş-aşa că cîteodată crez. Că sînt fapte adevărate... Ş-adică noi, cum să zic, am trăit cu impresia că din cauza asta s-a sculat ele.” (D.P.)

„Oprea Roşu... tot aşa zicea. Dacă spun că venea şi zdroncănea căldările, şî pîn pod, şi găsa căldarea răstornată în casă. A fost periculoasă rău dă tot. Şi s-au dus ş-au dăzgropat-o. Şi după ce-au dăzgropat-o n-a mai venit. Da. Cu strigoii... ” (D.P.)

„Ete păţanii, l-ale Costică ăştia, că mă-ta-i ştie. L-ale Toacă, păţănii mari!... Venea, ciocănea la geam, Ilie ăla, tata lu’ Victor ăla. Ciocănea la geam, făcea. L-am străpuns şi aia și tot degeaba. Costică a murit. Că-i mîncasă dîn inimă. N-am mai avut eu ce-i face.” (Ş.G.)

„Mie mi s-a-ntîmplat. M-am dus la moară cu măgăreaţa şi c-un pui. Cine-l vedea zicea că e... Şî mi l-a luat în samă unu’ a lu Ţoi, unu’, Lisandru a lu’ Ţoi, pînă sara a murit. Mi-a murit măgaru’, dor n-avea gură să spună: «Stăpîne, eu mă duc...». Vezi, ăsta a fost moroi. El a murit şi nepoţii lui nu l-a văzut. Ale Radu Oprii. Paul. Tata lui a murit şi copiii ăia nu i-a văzut. Cum îi vedea, da mîna cu moartea. Strigoi, moroi! Şi mie mi-a văzut măgaru’ ş-a murit.” (Ş.G.)

„Cînd se face el moroi de nu-l străpunge, atuncea se face moroi. Atuncea aleargă pîn’ toate comunele. Atuncea te duci pînă nu cîntă cocoşu’. Că el după ce cîntă cocoşii e plecat. E plecat din groapă. Inima, de, nu corpu’. Ş-atunci pînă nu cîntă cocoşii te duci, l-ai străpuns, ţ-ai scăpat toate neamurile dă necaz. Ă, cîţi am scăpat !... P-alu Tudoran n-am mai putut să salvez... Îl mîncasă jumate, ce să mai .... I-a făcut şi aparate, i-a băgat la inimă. I-am zîs: «Bă, Tudorane, tu nu mai cheltui banii, că dacă veneai la mine de la-nceput eu-ţi salvam băiatu.» A murit mă-sa, Tudoriţa. Aia a fost moroaie. Păi tu ştii cum am găsit-o-n groapă?! Puf!... Poate vă e silă, vă e aia... Era plină de sînge aicea-şa [arată pe la gură şi pe piept], ş-atîta mai avea din mestecău [arată cam cît o palmă]. Îl rosasă, dac-a fost [strigoaică].” (Ş.G.)

„Ă, noi am străpuns atîţia morţi, pă d-a rîndu’. Şî pă Victor ale Geară, ale mă-sa, ale Toacă, şi pă Costică, şi p-alalant, pă Ilie. Nea Costică a venit: «Mă, Gheorghe, mă, nu mai pot să mai stau, zice, că vine la mine şi bate-n geam.» Cînd ne-am dus l-am găsît pă coaste...
S-a dus pe la moară, pe la semeteu, şî cîn’ a venit acasă a murit. Şi eu am vorbit cu el, că dacă nu vorbeam... ale Şapcaliu. El cu cumnatu-so, cu Gicu de l-ale Nicărel. «Uite, bă, cică, ne ducem pîn-la semeteu.» Eu cu Nicolae ăsta, Luci ale Măgaru, Ion ăsta ale Marcă, Culică ăsta şi Mişu ale Ghena. Să spui cu cine-am fost. Cîn’ auzîm pă la patru-aşa: «Bă, cică, muri Costică ale Toacă.» «Cum, bă, muri?».« Bă, cică, îl băgară-n casă.» M-am dus acolo. Murisă săracu’.” (Ş.G.)

„Mama n-a fost strigoaică. Da mie mi-era frică să stau în casă pîn-la şasă săptămîni. Cîn am venit acasă, am găsit uşa dăschisă la casă, mătura şi cu solniţa pusă pă prag. «Mă, zic, cin’să le puie?» Uşa închisă, tot. Mi-era frică să stau în casă. Da’ nu ne-a luat pă nici unu’.” (Ş.C.)

„În Dobrogea, eram flăcău, de, pînă să mă-nsor. La neamuri, acolo. Cîn’ am văzut mortu’ p-o coastă, p-o coastă l-am găsit, cum m-aş pune eu sara în pat. Ăla era mort, culupa nu mai era la tron, culupa o dăteasă la o parte. Şi plin aicea dă sînge. Şî machidoana acasă să bătea cu moartea. Că el era călare pă ea. Avea trei băieti cum e gineri-meu ăsta. «Bă, voi aveţi coraj? Mă, dor să dăsfaceţi groapa...» Ei pusasă o uşă şi dup-aia pămînt.«Du-te, mă, că te măcelăresc eu!»” (Ş.G.)

„Ale Ciocoiu, Nelu, cînd a murit tică-su, Moţocăiatu, aşa a fost. Cînd ieşa cu colivă să să ducă la parastas, i-a dat cu coliva jos. Trîntea coliva din mînă în bătătură. Şi mînă nu s-a dus să-l dăzgroape... I-a luat, l-a tăiat şi i-a scos din inimă şi i-a dat lui să mănînce... Da nu ştie, de, că i-a dat, Nelu, că i-a dat acolo... Cum i-a dat din inimă, şi-a revenit... E şi cu asta, ferească Dumnezeu, n-auzi, nu ştii...” (D.E.)

„A fost strigoi un om. Ş-a murit, l-a-ngropat. După ce l-a-ngropat, el a venit noaptea acasă. A umblat pîn’ căpistere, pă colo, pă dincolo, să ducea, da nutreţ la vite, mîncau vitele, porcii, toate alea. Cînd se sculau găsau toate treburile făcute. Şi dup-aia, cînd a văzut ei, azi aşa, mîine aşa, s-a dus şi lîngă ea în ţoale, un bărbat a fost, s-a dus lîngă femeie. Dacă s-a dus acolo, a observat . Ş-a spus şi ea: «Cutăriţă-al meu, ̕ce, e mort, da’ ce caută lîngă mine noaptea?” ». Ş-atuncea n-a fost nevoit decît să ducă să-l străpungă la cimitir. Şi l-au străpuns şi n-a mai venit. Asta e cu strigoiu’. ” (D.M.)

„Şi ea, săraca, ce să mai facă?! E om-om, ce mai! Să ducea cu ea la cîmp, şi ’ce: «Fă, femeie, tu să fii atentă, ’ce, cînd om ajunge la un colţ, are să-ţi iese, ’ce, un lup înainte, ̕ce, să nu-ţi fie frică». Şi el se prefăcea în lup imediat. Să da jos dă un’e era, se prefăcea-n lup şi să lua de rochia ei, şî o muşca, şî făcea p-acolo, rochia i-a sfîşiat-o... Pînă cînd, mai dăparte iar să ducea şî-i zicea: «Vezi că, ’ce, iar îţi iese cineva-nainte.» Îi ieşa făcut el în toate felurile. Săraca dă ea, şî s-a dus ş-a spus la popă, în sat. A făcut ea doi copii dă zgîrci, dă zgîrci, că el nu mai avea el... Şi s-a dus la popă-n sat şi a spus lu’ popa. Popa ce i-a spus? «Mă, femeie, cîn’ o fi, ’ce, slujbă-n biserică, tu, zice, să iei toţi cîinii, că el are să vină, şî să faci o buturoagă şî să pui cîinii, că cîinii-ţi mănîncă, -ţi roade d-acolo şî să-i dai foc.» Şî i-a dat foc şî n-a mai venit. Strigoi, ce mai! Păi trăia cu femeia aia atîta viaţă, dacă nu-l străpungea... El era mort.” (D.M.)

„Ea s-aduna la o mătuşă a ei, o luasă ş-o crescusă. Ş-a murit mă-sa. Să scula, să frămînte pîinea. Cîn’ să frămînte pîinea găsa pîinea frămîntată. Cîn’ să ducea, găsa ţăstu’ ars. Da. «Bă, ce facem? Mama e strigoaică». S-a dus ş-a dăzgropat-o. Aşa e. A dăzgropat-o şi zice că i-a luat din inimă ş-a venit Izlaz al nostru, lasă că nu ştie cine e... Ş-a dăzgropat-o şi i-a luat din inimă. Zice că inima aia o prăjăşte şi o dă s-o mănînce. Da’ dacă nu... N-a mai .... După ce-a dăzgropat-o, nu s-a mai sîmţit nimic. Ce, bă, să-mbolnăvisără toţi! Era Costina, noru-sa, era fi-su, avea două fete – căzusără la pat. Da! Cred că la toţi le-a dat. Da’ eu mai zic aşa: nu, nu cred eu să le fi dat, eu cred că i-a afumat cu aia. O fi ars-o, da ca să mănînce... nu cred!” (S.L.)

„Eu am avut o mătuşă, sora lu’ tata. Ş-au dat peste ea. Da’ nu venea acasă să facă nimic. Să ducea la o prietenă. Şî la o nepoată dă soră. Erau bolnave. Nu puteau să-şi vie-n fire, nu puteau. Boleau. Şî pă urmă eu m-am întîlnit cu ele. Şi eu le spuneam lor, că ei zicea: «Dada Leana nu e curată.» Da eu ziceam: «Nu e-adevărat, că e curată.» Că eu ştiam că muica ne spunea c-a avut patru copii şi noi am fost patru – sîntem curaţi. Da’ eu n-am ştiut că aia de la Vădăstriţa a dat peste ea. Şi pă urmă a plecat. Eu i-am zis. Oamenii le-a zis: « Vă duceţi, umblaţi la ea, da’ să faceţi exact cum e-acolo la cimitir. Să nu se cunoască c-aţi umblat la groapă. Şi cîn’ pleacă ea, Miţa asta ale Barză, să să ducă ea l-ale Răriş, la Lenuţa, să vadă ei ce fac » Şi să-ntîlneşte cu o rudăreasă pă linia ale Noate. Ale Duţă, acolo-şa. Ţiganca se ducea-ncoa, aia se ducea spre Lenuţa. Şi-i zice: «Fei, n-auzi, pe tine te mănăncă strigoiu’! Ţine de la mine patru fuse, te duci şi le bagi la colţu’ gropii, că te mănîncă strigoiu’!»”. I-a dat rudăreasa patru fuse şi s-a dus și le-a băgat acolo şi s-au potolit. S-a dus şi popa Marian şi le-a citit acasă” (O.P.)

„Eu pe Leana asta am văzut cînd a dat peste tron florile Oniţii. Le-a pus aici cum era tronu’ aşa, le-a pus aici şi d-aicea le-a luat, că era tronu’ complectat cu flori. Le-a luat d-aici şi le-a mutat în partea asta. Că era mai gol în partea aia. Şi dup-aia ăia au străpuns-o. La sora Lenii ăşteia, la mătuşa lu’ Raluca. De-au străpuns-o ei la cimitir, cred eu c-a venit acasă, c-altfel nu se duceau.” ( M.M.)

„Ăştia, au pus p-ăştia de-au străpuns-o. Da’ ea noaptea, a venit la fina aia mică şi i-a zis: «Carmen, au pus să mă străpungă şi mi-au luat banu’ de la mînă.» Banu’ i l-a luat fina şi i l-a dat jos. Că zice că la mănăstire zice să nu legi ban la deşti, la mort. Şi fina i l-a luat şi i l-a dat jos. Da’ i-a ars poalele la cămaşă. Şi a zîs: «Mi-a ars poalele la cămaşă ş-a vrut să mă străpungă, da’ nu m-a nimerit.» Şî l-am întrebat pe Nelu: «Nelule, cum ai făcut, mă?» Cică: « De frică nu cre’c-am nimerit-o.» Şi n-a nimerit-o” (M.M.)

„Înainte, cînd trăia tica al meu, de-ale Docea, moş Ghiţă, el era. El făcea. Şi p-ai ăstora. Era Ghiţa cică să moară. Înainte se băga la omu’ de murea cute de zahăr, că era. Acuma nu mai bagă nici cute, nici bomboane, nici aşa... Şi ştiu că ne spunea tica: « Am luat o cută de zar şi cînd a străpuns a dat cuta aia de zar prin sîngele ăla şi i-a dat-o Ghiţii şi uite trăieşte Ghiţa ş-acu’»”. (O.P.)

„A murit acolo un vecin. Ilie ale Toacă. Eu am un frate ne-nsurat. Ăla se ducea, venea, cînd avea nevoie de cîte ceva de făcut. Şî, dacă l-a berberit aşa, cînd a murit l-a pus şi l-a şî spălat el. Şî zîce, că «dacă ştiam îl înţepam eu.» Da vezi, acasă tot nu venea. Venea la noi, vecinii. Venea. Şi mama mea dormea-ntr-un pat şî el într-un pat. Şî s-auzea ciocănind. El a luat lanterna să vadă: ciocăne mama? Auza el. Da’ el bolea. Făcusă groapă în pat unde sta. Trecu o zi, trecu o săptămînă. Bă, să agravă treaba. Uite a fost într-o zi o vreme ca acu’, cum fu astăzi. A fost şi Costică a lu Toacă, frate-su. Şi a venit şi l-a luat de-acasă pă Ion şi cu Marioara asta de l-ale Duţă şi s-au dus şi l-au dăsfăcut cu ăsta, cu Augel. Că de-asta ştiu dă ăsta, dă Augel. Ş-a intrat Augel la el şî l-a găsit pă coaste. Şî l-a străpuns, a venit acasă de au mîncat, au băut acolo şi s-a-ndreptat frate-miu. Dacă mai dura cîteva zile, cre’că murea. Murea. Îl lua. Îi murea inima. ” (O.P.)

„ Am avut odată acasă, nu eram măritată, am avut o puică, o puică, cu un moţ mare. Şî la noi acolo aia se vede de la capu satului de-acolo pînă dincolo. Şî să ducea lumea la vie. Şî, mamă, sare puica-n sus! Şî cînd am tăiat-o n-a mai avut inimă. Decît o ţîrică pojviţă. I-o mîncasă.” (O.P.)

„Zice că se scula noaptea. Şi da drumu’ la boi, în coşare, îi dăzlega, iar îi lega, făcea multe tîmpenii aşa. Da, eu ştiu, n-am apucat să văd aşa, aşa ceva. Şi asta a fost strigoaică. Îîî, ale Duran, mama ăsteia de e l-ale Drăgan. Şi cică cînd i-a făcut de şase săptămîni, au intrat în beci să ia nu ştiu ce fetele-aştea amîndouă. Şî cică s-a pomenit cu o tezlă dată după ele. Au găsit-o pusă cu curu-n sus în tron, plină dă sînge pă la gură, da...” (Z.I.)

„Am auzit acu’ dă curînd de-ale Geară, de Costică, da... Zice că n-ar fi aşa, c-a fost Victor bolnav mereu, dămult. Şî pîn-la şasă săptămîni ale mă-sii, a murit. Şî cică de-aia a murit, c-a fost Costica strigoaică. Cic-au găsit-o tot aşa, nu ştiu cum, răsturnată-n tron.” (Z.I.)

Notă: „Istoriile” sînt transcrise pe baza unor înregistrări făcute între anii 2003 – 2005 într-un sat din Oltenia. Pentru a respecta (măcar în parte) confidențialitatea interlocutorilor noștri, am ales să menționăm doar inițialele numelui.