miercuri, 18 martie 2009

In casa la doamna Munteanu, Mila 23

4 comentarii:

  1. Foarte interesanta meserie ai! Sunt convins ca in ceea ce faci nu seamana nici o zi cu alta, nu apuci sa te plictisesti , sa te plafonezi mereu ai ceva de cautat, mereu descoperi lucruri inedite, nebanuite.Sincer, am o mare admiratie pentru oameni care isi auma toate riscurile si dezavantajele pentru a face ce le place, nelasandu-se purtati de valurile unei societati din ce in ce mai materialiste.Din pacate suntem minoritari noi astia care ne incapatanam sa fim liberi, dar e bine ca inca mai existam. Mi-a facut mare placere sa-ti "rasfoiesc" blogul; fotografiile tale vorbesc mult despre cat de pasionata esti de ceea ce faci! BRAVOS!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumersc mult. A fost o surpriza extrem de placuta comentariul tau! :) Fotografiile nu sint reusite, pentru ca ele sint mai mult un document complementar textului (din pacate, la noi nu exista inca o traditie si nici o scoala de etnologie/antropologie vizuala). Din pacate, in prezent, cercetarea de teren - chiar si in institutele de specialitate cum este cel in care lucrez eu - au un buget extrem de mic. Ce este trist insa este ca foart multi cercetatori nu isi dau seama de urgenta de acum a terenului... multumesc mult inca o data pentru vizita!

    RăspundețiȘtergere
  3. Intr-adevar, in domeniul tau de cercetare ar trebui facute cat mai dese deplasari in teren, la sursa, avand in vedere ca ESENTIALUL e pe cale de disparitie! Din pacate, in mai toate domeniile, ESENTIALUL este inlocuit de etichete comerciale. Si eu in fotoreportaj sufar de aceeasi lipsa de interes (a editorilor) fata de tematici cu "viata reala", care au si valoare documentara. Abordarea jurnalistica a unor astfel de tematici are costuri de productie mai mari, necesitand deplasari in teren, timp...etc. Astfel de tematici nu au vandabilitatea, senzationalului ieftin, mereu fortat si de multe ori fabricat, care abunda in presa mioritoca. Trist, dar adevarat!!!
    P.S.: Fotografiile tale, prin simplitatea lor, cred eu, surprind tocmai ESENTIALUL.

    RăspundețiȘtergere
  4. E destul de trist ce spui... Acum 5 ani am fost pentru prima data intr-un sat din nordul jud. Bistrita, chiar la granita cu Maramuresul (cu Lapusul). Am vorbit cu citiva batrinei, dar am stat mult prea putin ca sa pot vorbi cu cit mai multi. Am plecat cu promisiunea ca "o sa vin la anu'". Anul urmator nu am putut, al doilea an am trecut in fuga, pentru ca a trebuit sa ramin intr-un sat vecin in care fusesera inundatii mari. Anul urmator am revenit, hotarita sa vorbesc cu batrinii carora le promisesem. Pe unii dintre ei nu i-am mai gasit, era si o batrinica, lele Ioana, care se oprise din secerat ca sa ne cinte si pe care nu am reusit s-o inregistrez decit f putin pentru ca a doua zi plecam si care acum era paralizata si nu mai putea nici vorbi... Nu vreau sa ma gindesc cum o sa fie cind o sa merg data viitoare acolo, poate nu anul asta, poate la anul sau cine stie cind...

    RăspundețiȘtergere