Despre ţăranul român se scrie azi mai mult aproape decît despre orice
altceva. Toată lumea vrea să se apropie de „rădăcini”, să-şi cunoască
„originile”, să trăiască „autentic”, să dezgroape lada de zestre. Dar nu
oricum, ci după reguli proprii.
Ca şi bunul sălbatic sau canibalul la băştinaşii teritoriilor nou
descoperite, „ţăranul român” nu exprimă nici pe departe o realitate, ci un
concept. Chiar dacă n-o vedem, el este Celălalt – Străinul – pentru orăşeanul modern
sătul de poluare, aglomeraţie, fast-food. Astfel că ţăranul, pus la colţ de
regimurile trecute (nu doar comunist, ci chiar şi cele de dinainte) ca
retrograd, neigienic, superstiţios, cu obiceiuri barbare (Jujeul sau Tărbaca
cîinilor, dezgroparea strigoilor, împunsul inimii şi clatirea batistei cu sînge
din inima strigoiului într-un pahar cu apă pentru a fi băută sau, mai mult,
friptul unei bucăţele din inima strigoiului şi amestecată cu mîncare drept leac
pentru bolnav – sînt doar cîteva exemple), care mai crede că soarele se
învîrteşte în jurul pămîntului sau că Dumnezeu a făcut pămîntul dintr-un boţ de
nisip, trebuie să ne salveze astăzi de toate frustrările noastre moderne şi
postmoderne. Ţăranul musai să fie autentic, să trăiască în armonie cu natura şi
să dea sens tuturor lucrurilor pe care le face, să fie „cuminte” şi blînd,
ospitalier şi mereu cu o vorbă înţeleaptă, să mănînce sănătos şi să se îmbrace
în haine făcute de mîna lui. „Departe de lumea dezlănţuită”, ţăranul român
trebuie să şadă la gura sobei, depănînd poveşti şi torcînd fuioare, cu oroare
pentru nou şi străin de kitsch.
Despre mizeria realităţii destinaţiilor turistice exotice din lumea a treia
s-a tot scris. La fel despre clişeele care înconjoară populaţia lor nativă. Începînd
cu Rîmul de la care ne tragem, am învăţat şi noi cum să clişeizăm, simplificăm,
etichetăm, idealizăm.
Am cunoscut mulţi ţărani şi eu însămi am fost crescută la ţară, într-un sat
pe care mi-l amintesc ca pe un rai din care m-au izgonit vremurile, schimbîndu-l.
Cu toţii avem un rai al trecutului la care aspirăm, însă tăierea lui după
tiparul idealurilor noastre îl îndepărtează de realitate. Ţăranul român de azi,
atît cît a mai rămas din el după exodul în Italia, Spania şi alte locuri pe
care – ca şi noi satul lui acum pustiu – şi le-a reprezentat ca pe un pămînt
promis, trăieşte în mizerie, neputincios să-şi lucreze pămîntul dat la
asociaţii sau la arendă, înconjurat de plastic, şchiop, orb, cocoşat. Are
neajunsurile, patimile şi darurile lui, ca orice om viu. Ţăranul văzut de
departe e un ţăran care-şi munceşte pămîntul în straie de sărbătoare, deşi în
realitate niciodată n-a purtat astfel de straie la cîmp sau peste zi. Văzut de
aproape, poartă însă haine ieftine chinezeşti cumpărate de la magazinul cu 1
leu orice produs, gata să-şi vîndă hainele de sărbătoare, cusute de mînă şi
păstrate pentru înmormîntare, pentru a mai supravieţui o vreme înainte de a-şi
da duhul, cumpărîndu-şi parizer sau salam cu soia.
Mulţi dintre ei, aşa neajunşi cum sînt, vin însă ca din altă lume, cu
povestea satului lor din trecut cu tot, dar poartă cu ei toată tristeţea, singurătatea şi sărăcia satului de
azi. Şi dacă am ajuns să preţuim ce-a făcut el odată, dar acum el însuşi
dispreţuieşte, este pentru că noi sîntem cei care avem nevoie de refugii, de
valori, de ceva „înrădăcinat”, stabil, fără însă să ne raportăm la o realitate.
Între timp însă, ţăranul român încearcă din răsputeri să supravieţuiască
realităţii, neadaptîndu-se idealului nostru.
P.S. Am scris asta dintr-o mare tristeţe: atunci cînd merg în satele
româneşti (de care acum mi-e dor şi unde mi se pare că e raiul pe pămînt) nu
regăsesc aproape nimic din discursurile intelectualiste, cu aer sămănătorist,
de azi. Eu însămi mă regăsesc deseori ispitită de Morgana asta a ţăranului
român, pentru că am nevoie, nu doar ca etnolog, ci ca fiinţă trăitoare în
istorie, de repere şi valori stabile. Cred însă cu tărie că doar atunci cînd o
să dăm la o parte lanterna asta magică prin care privim satul românesc din
depărtare şi o să-l vedem cum e în realitate o să putem cu adevărat să-l
înţelegem şi, IDEAL, să-l ajutăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu